vineri, 9 februarie 2018

strigate

     Strig cat pot de tare caci durerea mi-a invadat gatul, plamanii...tot trupul mi-e infestat de cuvintele tale taioase. Strig spre cerurile albe, spre negrul pamant, spre albastrele orizonturi, dar nimeni nu-mi aude racnetele de ajutor. 
     Simt cum ochii imi ies din orbite si se preling pe obraji, cum urechile se sparg de atat dor amar, cum ziua de maine pare atat de departe. As da orice sa-mi opresti chinul si sa ma asezi iar in dreapta ta pentru o eternitate, sa-mi cuprinzi mana cu incredere si sa imi oferi iar liniste. 
     Ah, da, liniste e tot ce imi mai doresc inainte sa imi inchid ochii. Fa sa dispara strigatele, ochii umflati si obrajii umezi, fa cumva si adu-mi inapoi ce era al meu inainte de Rau, fa sa triumfe Binele din pantecul meu!
     Dar tu esti prea departe de sufletul meu, iar urechile iti sunt astupate de voci malitioase ce nu te lasa sa imi asculti din nou durerile. Degeaba strigatele imi sunt auzite de alte suflete daca al tau nu mai este pentru mine. 
    Vor disparea odata cu timpul, vor achita durerea, iar eu imi voi reface gandurile, poate, doar asa, vei fi iar in stanga mea cum erai odata. 

vineri, 26 ianuarie 2018

Oglinda ta

Fii tare, fii doar pentru tine macar o singura data...
Lasa-te pe spate si arunca-te prin tot universul lui.
Treci in viteza si nu te uita la buzele, ochii, mainile lui.
Arata-ti tie insati pentru a mia oara ca nu-ti mai pasa, 
Caci tu ai plans destul... in timp ce el te ucidea.

Iar el, el radea in hohote de sensibilitatea ochilor tai,
Radea de obrajii tai brazdati de nenumarate lacrimi de foc ce curgeau siroaie.
Nu-ti mai canta de ceva vreme cantecul iubirii.
Murise.

Doar Luna te intelegea de fiecare data cand o lacrima se naruia  pe obrazul tau,
Doar inima stie cat de mult te doare ignoranta fostelor sentimente,
De azi ingropate.

De acum inainte traiesti doar pentru Dumnezeul tau...
Chiar daca te simti a nimanui, cauta ceva pe gustul tau si respira pentru El.
Chiar daca vei cadea, te vei ridica si vei gasi mereu o portita de scapare.

duminică, 7 ianuarie 2018

as vrea sa fiu un pescarus

Un pescarus se zbate sa zboare prin vantul asupritor. Il privesc prin geamul suferintei mele nestiute de nimeni altcineva. Ma ustura sufletul de dor, de oftica si de prea multa iubire ce iti port. Lacrimile imi curg siroaie si imi brazdeaza corpul dezgolit de tot ce era mai frumos odata.
Simt ca am imbatranit desi timp prea mult nu a trecut.
Am crezut in juraminte religioase, in promisiuni copilaresti, in siguranta materiala pe care tu mi le promiteai candva.

Pescarusul a izbutit sa se aseze si sa se odihneasca pe o creanga. Eu incotro o iau?! Unde ma va duce viata? Unde ma va duce speranta?
Incet-incet se abureste geamul eternitatii iubirii noastre.

sâmbătă, 15 iulie 2017

Cu genele goale

Rimelul s-a scurs de pe genele ei lungi si negre...
El este acum o alta persoana ce-alearga in tacere
Prea tarziu dupa sufletul ei. Pe atunci o chemai mereu
In stanga ta, pe acum, insa, locul ei este gol.

Degeaba incerci sa lipesti firimituri de sentimente,
Sa aduni de jos cioburi negre de vise uitate,
Degeaba te chinui s-o mai tii langa tine, pentru tine,
Cand ea deja zboara spre alte albastre destine.

Zborul ei odata linistit, acum e rapid si plans,
Ce trece dincolo de cer, de nori, de voi, dinadins,
Asteptand disperata raza de soare promisa in vis.

Trupul ii este ostenit de dor, regrete si uitare,
Iar singura ei alinare se afla in indepartata zare.

Cu genele goale, cu ochii goi, dispare.

luni, 8 mai 2017

Cuvinte grele au curs si s-au scurs peste trupul meu slabit de atata lupta.
De neuitat.
Obrajii erau deja inrositi, bratele amortite, lacrimile înghețate, iar tu imi puneai pe buze slove grele si taioase.
Secundele zburau, insa, deodata,
sufletul s-a inchis.
Nici eu nu stiu cum sau de ce...
Nu mai simteam amarul strigatelor tale, nu mai doream vise desarte cu tine, nu mai eram nimic, totul era gol.
Doar bataile inimii mai umpleau aerul dintre noi.

Si dincolo de toate se ascundea iubirea muribunda,
Iubirea care moare si mistuie ramasite de dorinte demult uitate.

vineri, 21 aprilie 2017

un simplu gand


Da-mi, Doamne, rabdare sa astept si sa indur lacrimile grele ale batranetii.
Da-mi, Doamne, putere sa razbesc si sa lupt cu raul ce ma inconjoara.
Da-mi, Doamne, mirosul diminetii de demult si cel al amurgului rosiatic.
Da-mi, Dumnezeul meu, da-mi orice, numai nu-mi da fericire fara a o merita.

Imi intorc obrazul de fiecare data cand ma lovesti cu vorbe grele, tu, muritorule de rand.
Zi de zi ma chinuie ideile viitorului nestiut de nimeni, nici macar de mine,
Iar tu, neinfricatule, razbesti cu picioarele goale prin namoluri dureroase.
Eu, oare, nu as putea adormi linistit cu obrazul lipit de perna, cufundat in propriile vise?

Lasa-mi, Doamne, simplitatea zilei si inocenta firii umane. Asta e fericirea mea.

luni, 17 octombrie 2016

pieirea unei lacrimi

Sub pleoapa ascunsa de genele lui negre si lungi,
S-a nascut prima lacrima. Si-a croit drum meandrat,
A gasit calea, a traversat obrazul drept si a ajuns la destinatie:
Si-a sarutat buza de sus cu un prim dor naucit, ars, teribil.

De atunci vrea sa paraseasca trupul stingher, adormit, uitat...
Vrea sa sarute si alte buze, sa cuprinda alti ochi, alte gene.
De data asta si-a continuat drumul, brazdandu-i gatul, pieptul,

... si s-a pierdut. 

duminică, 25 octombrie 2015

Ore, clipe si cifre grele

Erau multe petale rosii, trandafirii...si multe lacrimi de bucurie, de teama... Auzeam in surdina glasul cantaretei, iar muzica era completarea perfecta a tot ceea ce vedeam eu in tabloul nostru de inceput.
Cearsafurile au inceput sa se miste melodios, sa ne imbrace trupurile pline doar de sentimente puerile. Am alunecat incet spre taramuri nemaibanuite de mine, descopeream totul pentru prima data.
Emotiile isi spuneau cuvantul, insa buzele noastre erau pecetluite parca pentru totdeauna.
Noaptea intreaga mi s-a parut eterna, timpul oprit pentru noi doi, iar oamenii din jur disparusera.

Ani grei au trecut de atunci si aceleasi 23 de dorinte amare, perfide, pline de extaz si agonie imi fascineaza mintea;
23 de ambitii implinite isi fac loc printre zilele noastre.
Cearsafurile nu ne mai recunosc trupurile deja inlocuite cu alte suflete morbide,  pline de aceleasi doruri aprinse.

Anii au trecut, timpurile au pierit, insa marea...ghici, ce?! Marea este mereu aproape si ea va ramane aceeasi pentru noi, pentru eternitate, caci doar ea ne stie escapadele dulci ale iubirii demult apuse de ani, de viata, de destin si de chin.

Marea stie de cifrele noastre albastre scrise pe faleze, sterse acum de amintiri.

Tu te mai gandesti la ea cateodata? O mai privesti ca inainte, ca pe o fetita inocenta, zbuciumata de oamenii rai de pe maluri?
Iti mai aduci aminte de ea, asa cum era pe vremea noastra, a ta in viata ei?

vineri, 23 octombrie 2015

hello from the other side

Aici pare a fi bine. Simt caldura in suflet si viata imi surade din nou, de cativa ani. Adorm linistita si diminetile imi sunt pline de sperante, visuri marete. Pasii mei spre moartea-mi batrana sunt destul de mici, apasati, hotarati, aceeasi "eu".
Par a fi femeia ce demult visam sa fiu, cu sufletul impacat, insa cicatricile le port cu mine mereu. Ele m-au facut "mare", m-au facut persoana de azi; nu le uit niciodata acasa si putini sunt cei ce vad dincolo de acele "semne urate". M-am obisnuit cu ele, fac parte din mine si am ajuns sa le iubesc.
Iubesc si binele si raul, ca intotdeauna. Oamenii nu imi mai amintesc de "cicatricile" mele, insa doar unii privesc si simt caldura lor. Cate lacrimi le-au brazdat numai sufletul meu stie...

joi, 21 mai 2015

dor.

Mi-e dor de tine și doare prea tare acest dor infernal.
Mi-e dor de noi, noi doi atunci când eram singuri, goi...
Aștept clipa morții ca să ating Cerurile cu buzele,
Raiurile mele să se deschidă căci, aici,
Acum, e un iad învolburat
De răutate, critici și ură, pierzanie și nerespect...
Aștept clipa uitării desăvârșite în care nimic nu mai doare,
totul e viu, cu adevărat.
Aștept. Te aștept pe tine,
Cine mai ești?

Ador să am un dor nebun de moarte.

Negrul mă înconjoară oriunde aș merge,
Acum aud doar sunetul mării,
doar Zorile îmi păzesc spatele,
și-n față am uitarea demult dorită.

Cine mai sunt?